Dacă vorbesc se pare că îmi răcesc gura degeaba, dacă tac mă fac părtaș lucrărilor voastre, iar dacă scriu, probabil considerați că-mi pierd timpul, dar aceste rânduri vor rămâne și când vă veți da seama de gravitatea situației și nu veți mai putea da înapoi, poate le veți lua mai în serios – atât mesajul meu cât și cele ale colegilor de slujire atât din online, cât și din offline.
Așteptăm un referendum promis după cele 3 milioane de semnături strânse.
Era o imagine din timpul protestelor precedente care spunea: „Afară ninge, dar ei se fac că plouă…” Astăzi este soare afară, nu vă faceți că plouă!
Dacă aceasta înseamnă să fiu un om modern, sau un membru al Bisericii care să se modernizeze, prefer să rămân ”înapoiat”!
Dacă a accepta o familie nebiblică ca a fi ceva îngăduit, de dragul vremurilor sau de dragul oamenilor, înseamnă să fiu un creștin modern prefer să spun STOP! Prefer să nu alerg după ceea ce alții aleargă – propriul interes! Nu vreau să fiu părtaș cu cei care aleargă în neștire prin această lume căutând faimă sau lucruri trecătoare! Noi suntem părtași cu Hristos! Da, chiar și dacă tac voi fi considerat dintr-ai lor și nu-mi doresc asta!
Nu este suficient că țara noastră este fruntașă la crima legalizată numită AVORT?! Nu este suficient că 22 de milioane de copii nu au văzut lumina zilei în țara noastră și 1 miliard în întreaga lume nu au avut dreptul nici să respire o secundă?! Se pare că pentru mulți nu este, domnilor…
Cât costă un avort azi? 500, 800, 1000 lei poate. Atât costă o viață?! Atât costă un viitor?! Atât au costat posibilii nenăscuți premiați Nobel sau oameni cu care azi ne puteam mândri? Ce se urmărește?! Pot să răspund eu? Mulțumesc! Se urmărește umplerea propriului buzunar și dobândirea relațiilor la nivel național sau internațional.
Dragă Uniune Europeană, americanii opresc avorturile și noi avem fonduri pentru avorturi, ba chiar vă bateți cu pumnul în piept că oferiți fondurile necesare? Când ați fost ultima dată în familiile sărace, marginalizate? Nu e suficient că mor oamenii lângă noi de frig în stradă sau de foame? Chiar nu aveți unde să investiți acei bani? Mă opresc aici…însă vreau să vă transmit și eu, dragi parlamentari, că nu am nimic cu dvs (oricum nu v-ar păsa), dar faceți fapte demne de oameni din conducerea țării!
Căsătoria?! Instituția care a lăsat-o Dumnezeu, da – asta trebuie să fie și anume: un bărbat și o femeie. Nu știu dacă eu sunt înapoiat afirmând acest lucru, dar îmi aduc aminte de o Sodoma și cu asta spun suficient cred. Foc din cer?! Nimicire? Da, în zilele din urmă vor fi vremuri grele, dar și în aceste zile Dumnezeu cheamă oameni în mijlocul cărora să Se manifeste slava Sa!
Poate pentru voi nu are nicio însemnătate, dar mai transmit și aici ca altădată: Există Dumnezeu! – și vă spun să nu faceți nimic fără El.
Nu, nu vreau să fiu un om modern. Da, numiți-mă demodat, dar vreau să vă spun că Dumnezeul pe care Îl slujesc niciodată nu a fost și nici nu va fi demodat! Întoarceți-vă cu fața spre Dumnezeu!
Și încă ceva…
Sunt român, sunt creștin și susțin revizuirea Constituției Art. 48: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între
UN BĂRBAT și O FEMEIE!”
Ne rugăm pentru România! Noi nu cădem de oboseală!
Flavius Avramescu