Cheia schimbării – Beniamin Rusu

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el, cu Mine.”
Apocalipsa 3:20


Îmi doresc ca prin aceste gânduri pe care ți le împărtășesc să fii stimulat, să-ți dorești să stai în prezența lui Dumnezeu și să conștientizezi care sunt beneficile timpului petrecut cu El. Uitându-mă la creștinii de astăzi încerc să-mi dau seama dacă realizează care este esența vieții de credință. Nu știu dacă tu crezi, însă noi avem un scop principal și anume: ASEMĂNAREA CU CRISTOS.

În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima dată creștini deoarece asemănarea lor cu Cristos era izbitoare, iar oamenii Îl vedeau pe EL în ei. Mă întreb, ce se întamplă în zilele noastre? De ce creștinii nu-I mai seamănă? Oare să fie lipsa părtășiei cu El?

Vreau să folosesc o imagine prin care să înțelegem efectul unei relații apropiate și cum se realizează această asemănare cu Cristos. Imaginează-ți că două persoane petrec mult timp în fiecare zi și cred că-ți poți da seama ce se va întâmpla. După o perioadă vor începe să se asemene – vor folosi aceleași ticuri verbale, vor ști cum gândește celălalt, vor imita gesturi, atitudini și știi de ce? Pentru că o relație adevărată, va lăsa o amprentă în viața omului.

Exact așa se întâmplă și în plan spiritual. Cum ar fi să stai în prezența lui Dumnezeu în fiecare zi? Viața ta s-ar schimba tot mai mult: modul de gândire, vorbirea ta, chiar și perspectivele pe care le ai asupra oamenilor, asupra vieții și asupra diverselor provocări vor fi influențate de Dumnezeu. Cred că aceasta este cheia schimbării noastre: INTIMITATEA CU DUMNEZEU. Nu-L vei cunoaște niciodată pe Dumnezeu dacă nu-ți petreci timpul cu El.

David, omul lui Dumnezeu, spunea în Psalmul 16:11b: ,,înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Taˮ. David este doar unul dintre oamenii care au înțeles ce beneficii poate avea părtășia cu Dumnezeu. El s-a îndrăgostit de frumusețea lui Dumnezeu, ba chiar dorea să stea în fiecare zi a vieții în casa Domnului pentru că acolo prezența Domnului se manifesta. Noi astăzi avem avantaje mult mai mari decât David. Având în vedere că noi suntem templul lui Dumnezeu (1 Cor 3:16,1 Cor 6:19 ), putem avea o relație cu El oriunde și oricând.

El așteaptă să-I vorbești, vrea să aibă o relație cu tine, să-ți împărtășească inima. Întotdeauna oamenii care au stat în părtășie cu Dumnezeu au fost transformați, deoarece prezența lui Dumnezeu te schimbă. Apocalipsa 3:20 spune că El stă la ușă și bate, așteaptă să-L inviți înăuntru, să aibă părtășie cu tine și tu cu El. În acest loc al părtășiei vei învăța să auzi vocea Lui, Îi vei vedea frumusețea, Îl vei cunoaște și astfel îi vei semăna tot mai mult – deci El se va vedea în tine.

Isus te-a numit prieten! Acum depinde de tine dacă accepți acest statut sau treci nepăsător. Prietenii se respectă, deci nu uita că El nu te va forța să faci ceva ce nu vrei. Acceptă prezența Lui în viața ta și vei fi schimbat!

Beniamin Rusu

Distribuie mai departe:


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.