…cum mai ești, lumină-n candelă?
A fost o seară în care mergând spre casă, am observat la un colț de stradă un copilaș care încerca să-și calce umbra. M-am gândit la faptul că același lucru încercam să-l fac și eu atunci când mi-am dat seama că umbra mea ”mă urmărea” și nu știam ce are cu mine.
După ce mi-am adus aminte de acest scurt episod din viața mea mi-am pus întrebarea: De ce toată lumea încearcă să înlăture întunericul prin forțele proprii și nu apelează pur și simplu la aprinderea luminii? Pare a fi o întrebare banală pentru unii și bine pusă pentru alții. Unii ar răspunde printr-un limbaj foarte simplu, iar alții ar da multe explicații pierzându-se chiar pe ei în acestea.
În minte mi-a venit următorul lucru: eu am primit de la Hristos abilitatea de a străluci în întuneric. El este lumina lumii și așa ne-a numit și pe noi. Mi-am pus o altă întrebare: Cât de mult mai strălucesc în întunericul acestei lumi? Răspunsul vreau să și-l dea fiecare după starea în care se află acum.
Din nou gândul mi-a zburat la pasajul din Matei 25, unde ne este relatată o comparație în legătură cu Împărăția Cerurilor și anume Împărăția Cerurilor asemănată cu cele 10 fecioare, 5 înțelepte, iar celelalte neînțelepte. Cu toții știm că cele din urmă nu au avut destul ulei în candelă, ba mai mult, au și lenevit fără a se duce să-și cumpere pentru a fi pregătite de întâmpinare. Când s-a apropiat ceasul ca Mirele să apară, ele au intrat într-o stare de teamă…nu aveau ulei în candele…dacă le porneau, lumina era probabil una slabă (sau înexistentă) și de foarte scrută durată.
Ce vreau să facem este să ne gândim și să punem pe două talere de cântar cât a strălucit lumina noastră și cât a stat ascunsă, aruncându-se pe ea toată mizeria lumii. Încă mai e timp de reparat, dar timpul este scurt și Mirele va veni și nu va zăbovi.
Așadar, să ne pregătim candelele și să biruim întunericul din jurul nostru, atât cât încă se mai poate!
