Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez!
Ioan 3:30
Ioan a înţeles cu adevărat care e postura lui înaintea lui Isus. Şi acest lucru a vrut să îl facă de cunoscut şi celorlalţi. Deşi era prietenul Mirelui, a înţeles că Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.
Această lecţie este extraordinară și pentru noi. Poate că suntem de multe ori surprinşi de atitudini neconforme Cuvântului Sfânt. Ne trezim înflăcăraţi de dorinţa de a fi aplaudaţi, lăudaţi, de a fi în centrul atenţiei, şi acestea sunt numai niște dorinţe fireşti. Considerăm că avem anumite merite, că suntem cineva, că înţelepciunea noastră ar putea beneficia de mai multă atenţie.
Într-o anumită împrejurare, Isus mulţumea Tatălui că celor cărora le descoperă tainele Sale sunt nişte prunci. De cei înţelepţi şi pricepuţi le ţine ascunse. De ce? Pentru că pruncii sunt dependenţi de mamă, ei nu pot face nimic singuri. La fel şi noi, atunci când înţelegem că depindem în totul de Cristos, înţelepciunea lumească, dobândită prin educaţie nu va mai avea putere asupra noastră. Vom ştii că ea nu are valoare. Vom ştii că dacă reuşim să ajungem la o anumită maturitate, e pentru că l-am lăsat pe Cristos să îşi facă lucrarea în noi.
Când Isus devine mai mare, iar eu devin mai mic, bucuria creşte. Cum ar putea fi altfel? El e Mirele. El e Stăpânul întregii lumi. Dacă putem ierta, e pentru că El ne-a iertat. Dacă putem iubi, e pentru că El a sădit iubire în noi, iubindu-ne. Dacă putem fi bucuroşi chiar şi în necaz, e pentru că l-am lăsat pe El să fie bucuria noastră! Şi atunci când El abundă în noi, nu mai căutăm slava noastră, ci Gloria Lui!
Larisa Paliuc
