Se-apropie ISUS! Vânturile bat, catargul stă să se rupă. Valurile se înalță și apa inundă barca – gata, gata să se scufunde în neștiutul și negăsitul abis. Unde ar mai putea fi salvarea? La cine să mai cauți pacea în asemenea momente?
Parcă se vede ceva, dar nu e clar. E doar o fantasmă, doar un miraj. Este o enigmă sau doar se vede ceva din cauza disperării. Mi-aș putea da o părere, dar nu văd ce este. Nu, nu poate fi real! Sunt în mijlocul mării, valurile sunt foarte nervoase, barca se destramă. În curând vom ajunge pe fundul mării – cine ar putea să meargă pe apele acestea? Cine poate să strălucească în așa beznă?!
Imaginea pare mai clară, totuși nu văd bine. Poate e ISUS! Știu că El mi-a zis că nu mă lasă, oricât ar fi furtuna de mare în viața mea. Dar probabil când mi-a zis acest lucru, nu S-a gândit că o furtună poate lua o asemenea amploare. Sau poate da?! Totuși, Tatăl Lui a creat și vântul și marea, fluxul și refluxul. Trebuie să știe de unde vine vântul și încotro se îndreaptă. De El ar asculta până și fenomenele meteorologice extreme – acesta este unul!
Se-apropie ISUS! Imaginea e mult mai clară. El este! De ce nu zice nimic? Totuși, se apropie… Îl strig: „Învățătorule!”, „Doamne!”, „Isus!”. Se apropie! Îmi este frică. Și celorlalți le este teamă. Suntem în aceiași barcă, supuși aceluiași pericol. Încep cu toții să zbiere de teamă – țip și eu. Mă încrunt și-mi fixez privirea spre nălucă. Nu încape îndoială – Îl cunosc! Este ISUS!
„Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!” – cred că asta pot să-I spun! Și așa am făcut! Ciudat, mi-a răspuns și m-a chemat la El. Am cerut un lucru imposibil. Cum se poate așa ceva?! La Cuvântul Lui am făcut o pescuire minunată într-o dimineață, după o noapte de trudă și oboseală. El a mai oprit o furtună și ne-a numit puțini credincioși. „La Cuvântul Tău pășesc!” – am mai primit biruință în Numele Lui și aceasta va fi o altă situație asemănătoare!
Îmi dau un picior jos din barcă! Îl dau și pe celălalt și sunt gata să pășesc! Așez un picior pe apă, îl așez și pe celălalt. Ca un copil, care acum învață să meargă, văd că valurile nu mai sunt o piedică pentru mine, iar vântul nu mă clatină. Mă uit țintă la ISUS! Dar ceilalți? O secundă a durat să-mi întorc privirea și am căzut între valuri… De aici nu mă mai aude nimeni oricât aș striga.
Dintr-o dată o mână mă cuprinde și mă ridică! E mâna lui Hristos! Nu am știut că acea mână care m-a cuprins atunci, urma să fie mai târziu bătută în cuie. „De ce te-ai temut, puțin credinciosule?” Nu am mai avut niciun cuvânt de spus, dar m-a cuprins cu brațul Lui și am urcat împreună în barcă. Un lucru foarte interesant, când a urcat și El în barcă, vântul a încetat!
Stau și mă gândesc acum la tine și la situația ta. Numai tu îți cunoști luptele, dezamăgirile și situațiile dificile cu care te confrunți. Ești asemenea lui Petru. Se-apropie Isus și totuși – Îl vezi atât de departe… Se apropie ISUS și totuși, încă nu Îl recunoști. Se apropie ISUS! Cere minunea vieții tale, lasă-L să te apuce de braț și cheamă-L în barca vieții tale, cheamă-L în casa ta!
Poziționează-L în fruntea priorităților tale! Este tot ce dorește. Atunci, El va certa vânturile. Marea va deveni din nou (mai) liniștită! Și nu vei avea parte doar de o călătorie de pe un mal pe altul, ci de o viață întreagă binecuvântată de El!
Flavius Avramescu
