O piatră pe stâncă – Flavia-Adelina Ungur

Malurile se înghesuie ca într-un concurs de alergat pentru a lovi cât mai rapid şi mai puternic tot ce se află în jurul Stâncii. Ele ştiu că dacă pietrele din jurul acesteia ajung să se alipească de Stâncă, puterea celor dintâi este redusă la zero. Aşadar, această piatră, aparent neînsemnată, o piatră fragilă şi neşlefuită, este ţinta lor.

În fragilitatea ei, piatra se clatină la fiecare izbitură a valurilor, este smulsă şi îndepărtată cât mai mult de locul de unde ea aparţine. Câtă durere în această despărţire! Câte zgârieturi adânci rămân pe piatră şi câtă dorinţă de a-şi regăsi temelia, pacea!

Pietricica este fiinţa umană. O făptură minunată, desprinsă din Stânca veacurilor, din Dumnezeu. O făptură destinată să trăiască veşnic în prezenţa singurului Dumnezeu viu şi înfricoşat.

Tot aşa cum valurile încearcă să despartă şi să desprindă orice piatră din Stâncă, diavolul are ca scop suprem să-l reducă pe om la situaţia în care el însuşi se regăseşte, şi anume să fie lipsit de plinătatea prezenţei Domnului. Acesta îşi îndeplineşte planul folosindu-se de momente de durere, de încercări, de păcate îngrozitoare şi multe alte metode sinistre sau aparent nedefinite.

Aş dori să îţi pui astăzi această întrebare: eşti tu conştient cât de mult se luptă diavolul pentru sufletul tău? Adesea simţi că atunci când te afli din ce în ce mai aproape de Domnul, trebuie să vină acel ceva nedesluşit care să-ţi fure bucuria, pacea, dragostea manifestată în plan vertical şi plan orizontal totodată!

Nu te lăsa înşelat, diavolul este un strateg fără pereche când vine vorba de câştigat suflete pentru el şi împărăţia întunericului. Puterea valurilor, a metodelor diavolului de a te îndepărta de Domnul este redusă la 0 atunci când recunoşti puterea infinită a Creatorului asupra ceaţiei Sale.

Deşi pare dificil să răzbeşti prin toate încercările, nu uita că preţul pentru sufletul tău a fost plătit o dată pentru totdeauna. Caută să stai pe Stâncă, ascuns în Dumnezeu. Caută să rămâi acolo – este locul unde aparţii. Veghează asupra inimii tale şi nu te lăsa smuls şi dus departe de Cel care îţi dă pacea!

Caută să rămâi pe Stâncă, rămâi în dragostea Sa!

Flavia-Adelina Ungur

Distribuie mai departe:


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.