Primul vis devenit realitate – Dani Toma

Cunoaștem momentul când Adam a dat nume tuturor viețuitoarelor, știm că fiecare dintre animale avea pereche știm și că el era singurul care rămăsese fără de pereche. Probabil acesta a fost primul moment când a rămas pe gânduri. Atât de îngândurat încât Dumnezeu s-a gândit să intervină pentru a-i face un ajutor potrivit și asta pentru că Dumnezeu a concluzionat: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18) Și de atunci Adam a început să viseze la ajutorul lui potrivit, până ce l-a primit și nu cred teoria că visul i-a fost spulberat odată cu căderea în păcat, dar asta e o altă pledoarie.

Știu însă că de-a lungul vremii femeia și-a pierdut statutul și că ne-au trebuit mulți ani până am putut vedea femeia având aceleași drepturi ca și noi, ba chiar știu că încă sunt state în care femeia nu are din păcate nici un drept și nu știu sigur dacă acest lucru va fi schimbat vreodată peste tot pe glob până la finele istoriei. Dar ce știu cu siguranță e că în momentul când Adam a primit-o pe Eva și-a văzut visul cu ochii, tocmai de aceea a exclamat în gura mare: „În sfârșit…”

E firesc să sărbătorim astăzi, avem de ce! Suntem înconjurați de ajutoare potrive. E lângă noi mama care ne-a crescut și pe care trebuie să o cinstim, e lângă noi soția pe care trebuie să o iubim așa cum Cristos și-a iubit Biserica, e lângă noi sora mai mare care mereu ne-a gătit în lipsa mamei, sau sora mai mică pe care o păcăleam să facă ordine în locul nostru, e lângă noi colega de bancă ori de servici, e lângă noi sora de la Biserică pe care vrem să o convingem că putem fii cavalerul la care visează și uite așa lista celor pe care să le apreciem astăzi poate continua.

Să luăm aminte la faptul că Isus, Modelul nostru suprem, a apreciat și ținut la femeile din jurul Lui și să corectăm poate, ce avem de corectat, în mintea noastră de băiat bun de cutreierat și să apreciem pe cele pe care le avem în jurul nostru, nu doar astăzi când este 8 martie ci în fiecare zii a anului, pentru că femeia este ajutorul potrivit de care noi avem nevoie și la care unii am visat, iar alții încă visează până li se va împlini și lor visul!

Dani Toma

Distribuie mai departe:


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.