Sincer sau ipocrit?!

Originea cuvântului ipocrit provine din vremea teatrului antic, în care doi sau trei actori interpretau diferite personaje, iar trecerea de la un personaj la celălalt se realiza cu ajutorul unor măşti. În zilele noastre, pentru multe persoane „garderoba feţei” este mult mai importantă decât sinceritatea care constă în a fi acea persoana fără mască.

Ipocrit ești atunci când joci rolul altuia, atunci când denaturezi în mod voit adevărul pentru ați crea o mască cu designul dorit de tine. Sursa atitudinii ipocrite provine din dorința de a avea o imagine, din iubirea de sine și din motivul de a ascunde slăbiciunile sau chiar un păcat.

Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. Fariseul stătea în picioare și se ruga în sine însuși astfel: Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ceea ce câștig! Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul! Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat! – Luca 18:10‭-‬14 NTR‬‬‬‬‬‬‬

Atunci când porți masca ipocritului sfidezi prezența lui Dumnezeu și negi faptul că este atotprezent, însă El cunoaște cine e actorul din spatele măștii!

Dumnezeu iubește inima sinceră și o urăște pe cea prefăcută. În centrul vieții noastre trebuie să se afle Dumnezeu, iar tot ceea ce facem trebuie să-L reflecte pe El – vorbirea Lui, purtarea Lui trebuie să se găsească în noi!

Te întreb așadar: Cum ești tu atunci când nu te vede nimeni?

Naomi-Daniela Cărăbaș

Distribuie mai departe:


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.