IATĂ VOI FACE CEVA NOU ȘI-I GATA SĂ SE ÎNTÂMPLE.
Isaia 43:19
Eu am dorința să-ți fac bine,
Să nu te îndoiești de asta,
Cu-atâta drag privesc la tine,
Vreau să-ți recapeți iar speranța.
Pot și-n pustiu să-ți fac un drum
Și lucruri noi stau să se-ntâmple,
Chiar de nu vezi nimic acum,
Visele tale nu-s înfrânte.
La fel și azi ca la-nceput,
La Mine totu-i cu putință,
Nimic nu-i greu și nici prea mult,
Ai doar nevoie de credință!
O săptămână binecuvântată!
Diana Părăoan