Retrospectiva anului 2020

Chiar dacă ne găsim deja la finalul lunii Februarie, dorim să vă prezentăm și pe blog situația proiectelor și a activității lucrării Părtaș cu Hristos pentru ceea ce a însemnat finalul anului 2019 și întregul an 2020.

Aceste proiecte au fost prezentate deja într-un live pe Instagram, dar și pe platforma Patreon, unde există posibilitatea înscrierii într-unul din abonamentele lunare pentru a susține lucrarea și proiectele în curs (vezi detalii la finalul articolului).

Anul 2020 nu a început așa cum ne-am dorit, iar anul 2021 nu este cu mult mai diferit, însă ceea ce nu se schimbă este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Ne-am bucurat să fim oamenii prin care Dumnezeu să lucreze. Încă de la începutul stării de urgență, când școala s-a mutat în online, am primit un mesaj de la o învățătoare că doi copii cu nevoi nu au și nu își permit să intre la ore deoarece nu au dispozitive inteligente pentru aceasta. Vorbim despre două familii care se confruntau cu multe alte nevoi. Așadar, cu ajutorul câtorva oameni, am pus mână de la mână și două tablete au ajuns în mai puțin de trei săptămâni la acești copii. Pe lângă aceste tablete, s-au cumpărat și câteva alimente, dar și rechizitele ce le lipseau.

Înainte de iarna 2020, trei familii au primit lemne pentru foc. Fiecare caz este special în dreptul lui. O mamă cu probleme de sănătate locomotorii și copiii ei (fără tată) au primit acest ajutor. O altă familie aflată în nevoi au fost beneficiarii acestui ajutor. Iar a treia familie, este compusă dintr-un soț și o soție, cu un venit de 420 lei lunar, soțul bolnav, soția îngrijind de el și lucrând din când în când atunci când se ivește câte ceva, au primit atât lemne, cât și alimente. În cadrul unor inițiative de ajutorare deja în curs, Părtaș cu Hristos a completat lista de alimente pentru două familii.

Pentru iarna 2020/2021, două familii au primit lemne pentru foc, printre care una a fost în atenția noastră de anul trecut și desigur, alimentele nu au lipsit din lista noastră de priorități pentru cei în nevoie.

Anul 2021 este un an provocator. Ne propunem ca lunar să ajutăm 5 familii/case cu alimente. Pe luna ianuarie am reușit să ajutăm doar o familie. Pe luna februarie reușim să ducem alimente pentru două familii și credem că și pe martie tot pentru două familii vom reuși să ne încadrăm. Totuși, cu ajutorul celor care au pe inimă această lucrare, vom reuși să ajungem la pragul de 5 familii. Am început să facem calculele alimentelor oferite, iar la final de an dorim să venim cu întreaga cantitate oferită. Suntem siguri că vom exclama: Doamne, cât de mare ești!

Dacă vrei să faci parte din comunitatea de donatori pentru lucrarea Părtaș cu Hristos, te așteptăm pe site-ul http://patreon.com/partasul. Vino alături de noi!
Dacă vrei să vezi video-ul prezentat pe pagina de Instagram, te așteptăm să accesezi profilul nostru de acolo sau să dai direct un click aici pentru vizualizare.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toți!
Flavius Avramescu

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.